Sa nu bagi la spalat duminica!

Draga Dumnezeu,

In primul rand vreau sa iti spun ca sunt recunoscator ca iti pot scrie. Nimeni nu asculta atat de bine ca tine. Realizez ca tacerea este o calitate divina si ca, chiar si celor mai buni prieteni le vine greu sa taca in timp ce ma asculta…
Uneori tocmai lor le vine cel mai greu sa taca in timp ce ma asculta pentru ca… culmea, tin la mine foarte mult si vor sa ma ajute.

Ma intreb ce este in inima ta?  Este bucurie, tristete, compasiune, emotie, sau pur si simplu liniste totala? Este aceasta liniste ceva ce oamenii nu pot intelege? Este ceva superior trairii- asa cum o percepem noi? Este ceva ce noi  nu putem cuprinde? Cum este sa stii toate bucuriile si toate tristetile si totusi sa  poti sa taci?
Stiu ca un lucru care pare anost  sau de neinteles poate arata, pur si simplu, limitarea celui care priveste acel lucru…

Astazi vreau sa te rog sa imi dai putere. Vorbesc depre acea putere de a ramane tacut chiar si  in situatiile in care cel pe care il mangai te rasplateste cu un branci.
Imi doresc sa nu fiu un „imbrancitor”  pentru ca stiu ca apoi va trebui sa cersesc mangaiere.
Astfel se face ca am nevoie ca atunci cand un om (care se intampla sa fie si religios, cu care ma straduiesc sa fiu intelegator, tolerant si bland)  ma cearta pentru ca am spalat duminica si ma arata cu degetul, sa pot tacea ca tine. Stiu ca intelegi ce spun… probabil ca tu esti  cel mai urat de oameni. Bineninteles ca primesti si iubire din partea multora, nu as vrea sa insinuez ca primesti doar ura… Doamne fereste!

Pot sa inteleg motivele pentru care oamenii procedeaza asa si realiez ca fac ceea ce fac din frica si nu din iubire insa uneori, cand nu reusesc sa tac atat de bine, vorbele lor pot ajunge  destul de aproape de mine. Iar eu imi doresc sa le pot vedea cat mai bine ca pe ceea ce sunt in profunzime- simple cereri de compasiune.
Am sa iau chiar acum o portie de tacere, pentru a te auzi cat mai bine.

Semnat,
Alex

( ce-i drept – un  pacatos)