Cai simple pentru parinti linistiti

La un moment dat am scris depre respect… si despre cai care se afla sub nasul nostru. Va plac caile simple?

Respectul

„Stăteam de vorbă cu fiul meu. Avea în jur de șase ani la acel moment. Îi explicam că oamenii mai în vârstă trebuie respectați. Și în timp ce îi spuneam aceasta îmi veneau o grămadă de exemple pe care i le puteam da: cum am putea să le oferim locul în mijloacele de transport, cum ar trebui să îi salutăm respectuos, să îi ajutăm atunci când au nevoie, să nu le răspundem urât, ci politicos întotdeauna, și multe altele. Sincer să fiu, nu mai știu dacă am început să îi înșir toate situațiile în care am putea să arătăm respect față de cei mai în vârstă sau motivația pentru a face acest lucru, dar știu sigur că el m-a oprit cu o afirmație ce părea total contradictorie pentru mine:

“Eu cred că cei mici ar trebui respectați mai întâi!”
Pentru un moment s-a lăsat liniștea. Șirul gândurilor mele s-a oprit. Încercam să înțeleg ce vrea să spună fără a-i pune alte întrebări. Apoi el a completat:
“Ca să înțeleagă ce înseamnă respectul…”

Îmi aduc aminte că în clipa aceea am admirat simplitatea gândirii copilului. Am prețuit lipsa acelor gânduri tipar, gânduri care existau în capul meu și care se refereau la modul în care ar trebui învățat respectul.

În final am tras două concluzii.
Prima ar fi aceea că putem auzi mult mai clar ce spun copiii (și nu doar ei) atunci când în capul nostru nu rulează gânduri, când suntem prezenți cu adevărat lângă ei.
A doua se referă la lecția primită: pentru a înțelege respectul, copilul nu are nevoie de multe explicații, ci de respect.”

Ca sa continui, as spune acum:
Pentru a intelege respectul, adolescentul nu are nevoie de multe explicatii ci de respect.
Probabil ca daca aveti curiozitatea sa mergeti mai departe veti ajunge si la ideea ca este suficient sa ai atentie doar pe tine, in sensul in care daca in tine exista respect (in sensul bland al cuvantului), sau dragoste, sau compasiune, asta vor primi toti cei care vor lua contact cu tine.

Si pentru ca tot ati ajuns aici…
Va invit la seminar:

12794577_1982942071932014_6175591136574955484_n

In luna martie am pregatit un seminar de parinting ce contine trei inalniri.

Prezentare gratuita:
https://www.facebook.com/events/517153801789234/

Seminar:
https://www.facebook.com/events/1673851606215027/
Cu bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *